La puşcărie ori în Europa?

Zilele acestea toată mass media din România mediatizează intens arestarea omului de afaceri Gigi Becali. Unii îi plâng de milă, îl martirizează şi nu îşi imaginează viaţa şi fotbalul fără acesta, alţii în schimb se bucură frecându-şi mâinile de bucurie. Există şi o a treia categorie, care pur şi simplu manifestă o stare de indiferenţă sau care cred doar că justiţia îşi face treaba.

Se ştie că Gigi Becali a încercat să fugă din ţară însă, se pare că serviciile secrete din România sunt pe bună dreptate considerate  printre cele mai bune din lume pentru că au reuşit să îl reţină la timp. Promptitudinea de care au dat dovadă aceştia se poate explica poate şi datorită faptului că existau precedente în care le-au scapat Ioana Maria Vlas, Omar Hayssam şi alţii, pătându-şi imaginea prin aceasta.

Impresionant este faptul că justiţia din România, cu toate lacunele şi criticele care ii sunt aduse, chiar a început să îşi facă treaba şi sa actioneze conform legii. În ultimii ani, au fost băgaţi la răcoare Sorin Ovidiu Vântu, Adrian Nastase şi multe alte figuri importante. Unii vor zice ca au fost doar nişte reglări de conturi etc.; posibil să fie şi un pic de adevăr însă mai mult cred că este vorba de Uniunea Europeană. România încă nu se află in spaţiul Schengen, iar motivul oficial al neacceptării a fost anume corupţia şi justiţia. Prin aceste acţiuni România vrea să se reabiliteze şi să obtină statutul pe care îl merită.

Spre analogie, în Republica Moldova niciunul dintre foştii sau actualii guvernanţi nu a fost pedepsit pentru actele de corupţie săvârşite, fie că a fost vorba de fostul şef al statului, fostul premier, fostul procuror general sau orice altă persoană aflată în funcţie publică sau privată. S-au bălăcit în public, în parlament sau în show-uri televizate. Şi-au adus acuze bazate pe dovezi sau nu, şi-au deconspirat ilegalităţile săvârşite astfel încât opinia publică le-a aflat adevărata faţă şi onestitate. Au creat coaliţii monstruase între ei, şi-au cerut scuze public pentru acuzele publice nefondate, au găsit câte un ţap ispăşitor şi, până la urmă, au ieşit basma curată. Şi toate astea cu sprijinul, suportul şi în numele UE, după cum se exprimă guvernanţii, recent interimari sau în aflaţi în demisie.  Au ajuns şi prin puşcarii, uneori datorită reglărilor de conturi, cazul Şarban, alteori ca ţapi ispăşitori pentru a-şi deculpabiliza şeful, cazul fostului şef de la fisc, Nicolae Vicol. Însă cu adevărat în puşcărie ne-am trimis eroii, grupul Ilaşcu şi tinerii din aprilie 2009, iar mai apoi i-am declarat criminali de război, după cum se exprima Marian Lupu, fostul preşedinte al Parlamentului.

La Chişinău e nevoie de o nouă clasă politică, de tineri necompromişi, scoliţi în afară şi pentru care obiceiurile vechii garzi sunt străine. Altfel nu ajungem noi în îndepărtata Europă chiar dacă suntem atât de aproape şi asta pentru că guvernanţii pe a căror frunte scrie puşcărie nu au nici un motiv să ne ducă acolo, pentru că asta ar însemna să îşi semneze singuri sentinţa.