Sir GHI

Ago, Ergo Sum!

Perfectarea actelor de identitate – o mașinărie (i)legală care aduce bani pentru orice guvernare

Acum 24 de ani, la 27 august 1991, Republica Socialistă Sovietică Moldovenească şi-a declarat independenţa faţă de URSS, devenind Republica Moldova, și dependența față de Boris Birștein, consilier economic al Preşedintelui nou ales – Mircea Snegur. În afară de instituții, constituție și ”certificatul de naștere” mai rămânea ca fiecare cetățean al acestei noi republici să primească şi câte un act de identitate, buletinul de identitate – pentru uz intern și, eventual, pașaportul pentru călătorii în străinătate. Cetăţenii R.Moldova nu au trebuit să aștepte mult, pentru că de perfectarea actelor de identitate s-a ”ocupat” la modul cel mai serios Boris Birstein, amintit mai sus. Despre modul în care “părintele” proiectului de pașaportizare a Republicii Moldova, a prejudiciat Republica Moldova cu aproximativ 24 mln. $ USD s-a scris mult, s-au facut și investigații jurnalistice. Voi reaminti doar faptul că din 227 lei, costul unui pașaport, lui Birstein îi revenea 100,43 lei!

Taxa Birstein

 Sursa: http://anticoruptie.tripod.com/cat/09

Anii au trecut, iar acum Republica Moldova doreşte să aderare la Uniunea Europeană. Până a fi primită acolo și a se bucura de dreptul la libera circulație, unul din cele patru drepturi fundamentale ale UE, doar cu buletinul are nevoie de pașaport, și nu de unul simplu ci unul biometric. Treaba e că UE ne spune de ce fel de pașapoarte avem nevoie pentru a o vizita, însă, nu ne dictează și prețul perfectării sau compania pe care trebuie să o contractăm pentru producerea acestor acte.

Profitând de acest lucru, Guvernul și Parlamentul pro-EUROpean de la Chișinău, prin diferite proiecte de legi, a avut ”grijă” în ultimii ani să tot modifice parametrii tehnici ale actelor de identitate. Justificarea era că, ”mereu noile” acte de identitate au ”un design şi elementele de protecţie conform standardelor UE; sunt tipărite pe placă de policarbonat, un material high-tech, care înlocuiește hârtia plastifiată; se utilizează laserul pentru inscripționarea datelor; pozele posesorilor în alb-negru etc.”.

Toate acestea modificări ar fi acceptate și justificate, nu însă și cazul când modificarea culorii, din albastru în bordo, presupune și o ”ajustare” astronomică al costului perfectării. Și dacă pașaportul este un act de identitate, proprietate a statului, care este necesar, în mod special, pentru a ieși și intra în țară – iar titularul actulului trebuie șă își asume necondiționat costul perfectării, atunci, buletinul de identitate este un act de identitate obligatoriu care trebuie să fie eliberat fiecărui cetățean născut în acel stat și care a împlinit vârsta de 14 ani. Anume caracterul lui obligatoriu a dus la aceea că, cele mai multe state din UE, standardele cărora trebuie/dorim să le acceptăm/preluăm, eliberează cetățenilor lor buletine/cărți de identitate în mod gratuit sau la un cost de 2-3 Euro și nu contra sumei de 30 Euro cât e în Republica Moldova.

Dacă acum 24 de ani, independeța moldovenilor a însemnat dependeța față de Birstein, până a adera la UE moldovenii au nevoie de o ”declarație de independență” față de Întreprinderea de stat Registru, istituție care prin ”balansările  tarifelor” estorchiază (i)legal moldovenii, indiferent de vectorul politic al statului.

Concluzia este că actele de identitate sunt și ele o modalitate de scurgere de bani din moldovenii care încă nu au emigrat, pentru că cei care imigrat în UE, sunt în mare parte cetățeni ai României și nu mai au nevoie de pașaportul albastru/bordo. Unirea ar salva de aceste costuri inutile, atât pe cei care vor să emigreze cât și pe cei care doresc să stea acasă, mai mult decât atât moldovenii nu vor mai fi nevoiți să achite taxe consulare pentru perfectarea actelor românești – doi în unu cu zero costuri.

P.S. Pentru ”fericiții” cu, încă, pașapoarte albastre.

Advertisements

November 6, 2015 Posted by | Economie, Politică, Social | , , , , | Leave a comment

REFORMY A KRYZYS – WSPÓŁCZESNE WYZWANIA DLA EUROPY WSCHODNIEJ

Tekst przygotowany na potrzeby V KONFERENCJI ABSOLWENTÓW PROGRAMU KIRKLANDA.

Panel dyskusyjny – REFORMY A KRYZYS – WSPÓŁCZESNE WYZWANIA DLA EUROPY WSCHODNIEJ.

Najnowsza historia Republiki Mołdawii

Republika Mołdawii pojawiła się na mapie wraz z upadkiem Związku Radzieckiego, którego była członkiem. Jednak różni się od innych państw, które powstały w wyniku fiaska puczu moskiewskiego. W czasie kiedy inne republiki radzieckie ogłaszały polityczną i ekonomiczną niezależność, Mołdawianie szukali swojej tożsamości narodowej, chcieli wprowadzić na nowo alfabet łaciński i przywrócić język rumuński do rangi języka urzędowego. Odżyła także idea unionizmu, czyli zjednoczenia z Rumunią, której Besarabia była częścią do 1940 roku, kiedy to na skutek paktu Ribbentrop-Mołotow Rumunia straciła część swojego terytorium.

W wyniku Wielkiego Zgromadzenia Narodowego i demonstracji na ulicach Kiszyniowa niektóre z tych dążeń zostały zrealizowane. Jednak do zjednoczenia z Rumunią nie doszło. W Mołdawii wybuchła wojna domowa, w efekcie której powstała Mołdawska Republika Naddniestrza. W Mołdawii rozegrał się scenariusz podobny do tego, który ma miejsce dzisiaj na Ukrainie, gdyż w konflikt aktywnie angażowała się Rosja. Jej siły zbrojne do dziś stacjonują w Naddniestrzu. Taką cenę zapłaciła Republika Mołdawii za to, że poważyła się na próbę decydowania o własnym losie. Niestety Naddniestrze do dziś jest kulą u nogi Mołdawii, która przy każdej próbie zbliżenia się do Unii Europejskiej i do Rumunii ciąży szczególnie. Dlatego dzisiaj istnieją właściwie dwa rumuńskie państwa. Terytorium Republiki Mołdawii stanowi jedynie część historycznego Hospodarstwa Mołdawskiego. Jego większy fragment znajduje się w Rumunii, natomiast część Bukowiny na północy i Budziak na południu należą do Ukrainy. Dlatego poprawną nazwą kraju nie jest Mołdawia, jak zwykliśmy mówić, ale Republika Mołdawii.

Zaproponowałem Państwu tę podróż w czasie nie dlatego, że chciałbym żyć przeszłością, ale dlatego, że bez znajomości przeszłości trudno jest w pełni zrozumieć teraźniejszość, a tym samym określić, czego oczekuje się od przyszłości. To jest także przyczyna wielu problemów, z którymi Republika Mołdawii się boryka od upadku Związku Radzieckiego, a które nie dotyczą większości innych postsowieckich krajów.

Ponieważ do zjednoczenia z Rumunią nie doszło, Republika Mołdawii zaczęła z trudem budować własną tożsamość i państwowość, jednak nie do końca sobie z tym poradziła. Przyczyn takiego stanu rzeczy jest wiele i zaraz je omówię.

Dzieciństwo i okres dorastania spędziłem w Republice Mołdawii. Kiedy miałem 7-8 lat w radiu i telewizji politycy cały czas dyskutowali o reformach, okresie transformacji, prywatyzacji, kryzysie ekonomicznym, itd. Dziś, dwadzieścia lat później, te same twarze lub już ich dzieci rozmawiają na te same tematy i obiecują reformy i dobrobyt, ale właściwie do tej pory nic w tym zakresie się nie zmieniło. Obecnie Republika Mołdawii mierzy się z głębokim kryzysem politycznym, ekonomicznym i społecznym, a ponadto szczególną sytuacją geopolityczną regionu. W dużej mierze kryzys jest wypadkową nieudolności mołdawskiej klasy politycznej i braku konkretnego planu reform (makroekonomicznych, politycznych i społecznych). Być może w rozwiązaniu tych problemów mogłaby pomóc integracja z Unią Europejską, ale o perspektywach przystąpienia do niej opowiem póżniej. Impas, w którym znajduje się Mołdawia jest wynikiem tego, że to małe państwo od momentu powstania ogarnięte jest przez mafię, pseudodemokratów i neokomunistów o zapędach oligarchicznych.

W teorii ekonomicznej kryzys jest rezultatem złych reform lub ich błędniej implementacji. Chcę podkreszlić, że w przypadku Mołdawii nie chodzi o to, że reformy zostały opóźnione lub błędnie wdrożone – one po prostu przez wiele lat nie były wprowadzane. W ostatnich latach, dzięki naciskom ze strony Unii Europejskiej i USA, starano się przyjąć i wdrożyć pewne regulacje i reformy w niektórych dziedzinach, gdyż było to warunkiem uzyskania pomocy finansowej. Jednak państwo nie może w nieskończoność czekać na pomoc we wprowadzaniu reform ze strony Unii i USA. Uważam, że 24 lata transformacji to za dużo, a pieniądze nie gwarantują skutecznych reform, gdyż w kraju ogarniętym przez korupcję, nie dość dobrze monitorowane, nazbyt szybko się rozchodzą za sprawą łapówek. Ponadto niedawno rząd Republiki Mołdawii został poinformowany przez rząd amerykański, że ze względu na wysoki wskaźnik korupcji Mołdawia nie kwalifikuje się do kolejnego programu pomocy Compact II. Podczas pierwszego programu przeprowadzonego w latach 2010-2015 Mołdawia otrzymała 262 miliony dolarów. Nawet jeśli Stany Zjednoczone i Unia Europejska wspierają rozwój Republiki Mołdawii, to na reformach powinno przede wszystkim zależeć Mołdawianom i to oni (klasa polityczna i społeczeństwo) powinni być za nie odpowiedzialni.

A oto krótka charakterystyka obecnej sytuacji gospodarczej i finansowej Republiki Mołdawii. Continue reading

May 25, 2015 Posted by | Economie, Politică, Social | , , , , , , | Leave a comment

Februarie: luna în care leul înnebunește?!

CL2Leul an înnebunit și nu mai poate nimeni să-l îmlânzească. De aproape doi ani, moneda Republicii Moldova înregistrează un trend continu de depreciere atât față de moneda EURO cât și alte monede străine. Dacă la început consideram ca aceasta este o evoluție normală – ciclică, acum lucrurile nu mai par deloc că se întâmplă pur și simplu natural. Acum un an, pe 11 februarie raportul euro-leu atinsese un record de 18 lei şi 35 de bani și 13 lei 46 bani pentru un dolar american. La un an distață, nu doar raportul euro-leu atinge un nou record ci și dolarul american, astfel că avem:  de 20 lei 88 bani pentru un euro și 18 lei 46 bani pentru un dolar american. Nu voi enumera explicațiile și argumentele pe care le-au adus de-a lungul timpului ”experții în lei” și politicienii. Este evident că economia Republicii Moldova nu poate influența prea mult, sau chiar deloc, cursul global al eurului și dolarului american. Îmi dau seama că evoluția cursului leului a fost influențată negativ de când  Rusia a atacat Ucraina, UE și SUA au impus sancțuni economice Federației Ruse și bineînteles de când aceași Rusie a impus embargou tutor exporturilor din Republica Moldova. În același timp cred, sunt sigur, că evoluția negativa a leului se datorează și furtului de la Banca de Economii precum și spălărilor de bani și tranzacțiilor bancare cu firme offshore care au avut loc în ultimii ani în Republica Moldova.

New Picture2

Însă, se pare totuși că această depreciere nu preocupă/afectează pe nimeni din Republica Moldova, și asta pentru că politicienii  sunt preocupați cu investirea noului guvern iar societatea civilă consumă ce li se servește – show-uri și discuții politice sterile. În același timp în alte țări din Europa Centrală și de Est (România, Polonia) societatea civilă, clienții băncilor, care au luat credite în franci elvețieni și care acum sunt afectați de când  Banca Elvetiei a decis să lase liber cursul franc/euro, organizează proteste. La Chișinău nimeni nu protestează și preferă să achite în continuare chiriile și ratele la bănci în euro în condițiile în care primesc salariul în lei. Asta pentru că suntem mai șmecheri și snobi decât alți europeni care deși sunt în UE încă nu au adoptat moneda euro și efectuază toate tranzacțiile în moneda lor națională.

P.S. Actualizare 17 februarie 2015.

New e

February 10, 2015 Posted by | Economie, Politică, Social | , | Leave a comment

Lithuania and the feeling of eternal backlogs

Last week, along with a group of colleagues from the Secretariat of the Parliament of the Moldovan, we found ourselves , Lithuania, in an exchange program. The program was organized by the International Republican Institute (IRI).

The agenda consisted of meetings with representatives of the Seim (Lithuanian Parliament) Speaker and Secretary of the Parliament, members of the Commission for Foreign Policy, representatives of all parliamentary parties, Member of Parliament assistants, as well NGO representatives. I learned a lot about Lithuania, in particular about political and economical issues during their European Integration, their achievements in different areas, and the problems they faced.

Lithuanian Parliament has 141 Members. Current legislature is composed of representatives of five political parties. Deputies hold as well portfolios of ministers. Each Member has three assistants. One with political responsibilities within the party to which it belongs the deputy. The other two are apolitical, having a continuing career no matter which party is leading the government.

The political life represents an advanced democracy. The largest opposition party is leading a “shadow government” that is criticizing the governance irregularities and is proposing alternative solutions at the same time. Surprisingly, many of their suggestions are accepted by the real government.

Lithuania’s economy has experienced a sustained growth , which can be mainly attributed to their ability of attracting European funds. Lithuania boasts the highest amount per capita in terms of European funds. To encourage companies to hire young professionals, some of them coming straight out of university, the government allocates to each company a certain amount of money, which covers the costs for preparing that employee, so that it reaches the level for being employed . Another success is the introduction of the Euro currency starting January 1st 2015.

Local administration currently it is not divided in districts, so the state budget is distributed to municipalities. By the year 2020 there are going to be some form of territorial administration of localities. Lithuania’s EU accession to the European Union was thundering. It joined the EU in 2004, and NATO the same year in 2004

Lithuania grants annually 0.8% of the state budget to the army. During July-December 2013, Lithuania has held for the first time the EU Council Presidency. At the end of this mandate with a strong support of Lithuania, Moldova has sealed an Association Agreement with the EU at the Vilnius Summit.

The largest ethnic minorities in Lithuania are Polish (8%) and Russian (7%). Ethnic minorities have TV channels (recently some Russian TV channels were banned because of misinformation about the situation in Ukraine) in their languages. In schools and universities Lithuanians knew how to protect and enforce their own language, in spite of a long russification process during the Soviet Union. For example, although the ethnic minorities schools courses are taught in their native language the baccalaureate exam is only held in Lithuanian language. According to Lithuanian laws it is forbidden to issue official documents in any other language than the official one, Lithuanian. On the streets, in shops, public transportation, and public space everything is written in Lithuanian. However, based on my knowledge, with even modest Russian language abilities, I have realized that Lithuanians, with the exception of the younger generation, speak Russian language well maybe even better than many Moldovans.

Although Lithuania  is situated in close proximity to the Russian Federation, having a common border, its foreign policy in relation to Russian Federation it is firm and free of intimidation, possibly because of the safety provided by NATO and the EU. There is only one concern in in their relations with the Russian Federation: the pipeline gas that crosses the country. This situation generates energy dependence on Russia.

Conclusions

We were brothers of suffering with Lithuanians. They do understand well the problems we are facing. The difference however is that they are moving forward in a galloping pace and at one point they will not understand us anymore. It is only our duty to learn from their experience and not only that, but to implement reforms that apply to us. To be tenacious, cold-blooded and hardworking at work, whatever it may be. Visits and exchanges are only useful when the experience gained is used at home, and does not turn out to be just simple trips.

April 22, 2014 Posted by | Economie, Educație, Politică, Social | , | Leave a comment

Lituania şi sentimentul eternei rămâneri în urmă

Săptămâna trecută, împreună cu un grup de colegi din cadrul secretariatului Parlamentului Republicii Moldova ne-am aflat la Vilnius, Lituania în cadrul unui curs de schimb de practici. Evenimentul a fost organizat de către International Republican Institute (IRI).

Agenda a constat în întâlniri cu reprezentanţii Seim-ului (Parlamentului Lituanian) Preşedintele Parlamentului, Secretarul Parlamentului, membri ai Comisiei Politică Externă, reprezentanţii tuturor partidelor parlamentare precum şi cu asistenţii deputaţilor şi cu mai mulţi ONG-işti. Am aflat multe informaţii noi despre Lituania, în special privind viaţa politică, economică, parcursul lor european, succesul obţinut în diferite domenii, precum şi despre problemele cu care se confruntă.

ImageParlamentului Lituanian are 141 de deputaţi (legislatura actuală este compusă din reprezentanţii a 5 partide politice) iar deputaţii deţin şi portofolii de miniştri. Fiecare deputat are 3 asistenţi, dintre care unul cu atribuţii politice în cadrul partidului din care face parte deputatul. Ceilalţi doi sunt apolitici având o carieră continuă indiferent de partidul care se află la guvernare.

Viaţa politică reprezintă o democraţie clasică avansată, astfel ca cel mai mare partid din opoziţie conduce un „Guvern din umbră” care critică neregulile comise de guvernare şi propune în acelaşi timp soluţii de alternativă. În mod surprinzător, multe dintre sugestiile lor sunt acceptate de guvernare.

Economia Lituaniei este într-o creştere continuă, asta datorându-se în primul rând fondurilor europene atrase. Lituania se poate mândri cu cel mai mare cuantum pe cap de locuitor în ceea ce priveşte fondurile europene. Pentru a încuraja companiile să angajeze tineri specialişti, unii venind chiar de pe băncile facultăţii, guvernul alocă fiecărei companii o anumită sumă de bani care reprezintă costurile necesare pentru pregătirea acelui angajat, astfel încât acesta să ajungă să devină eficient. Un alt succes îl reprezintă introducerea, de la 1 ianuarie 2015, a monedei comunitare Euro.

Administraţia locală: în prezent nu există nici un raion (judeţ, comitat sau district), prin urmare bugetul de stat este distribuit către municipii. Abia în 2020 urmează să fie create nişte forme de administrare teritorială a localităţilor.

Parcursul Lituanii şi aderarea la UE a fost unul fulminant, aceasta intrând în comunitatea europeană în 2004, tot atunci aderând la NATO. Lituania acordă anual 0,8 % din bugetul ţării către armată. În perioada iulie-decembrie 2013, Lituania a deţinut pentru prima dată preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. La finalul acestui mandat şi cu o fermă susţinere a acestei ţări, Republica Moldova a parafat Acordul de Asociere cu UE în cadrul Summitului de la Vilnius.

Minorităţile etnice cele mai mari din Lituania sunt polonezii (8%) şi ruşii (7%). Deşi au canale de televiziune (recent au fost interzise câteva posturi ruseşti care dezinformează în legătura cu situaţia din Ucraina) locală în aceste limbi. În şcoli şi universităţi lituanienii au ştiut să îşi protejeze şi să-şi impună propria limbă, după îndelunga rusificare din perioada sovietică. De exemplu, deşi în şcolile minorităţilor cursurile sunt predate în limbile lor, examenul de bacalaureat se susţine doar în limba lituaniană. Prin lege este interzisă eliberarea documentelor tipizate în altă limbă decât în cea oficială, lituaniana. Pe străzi, în magazine, în transportul public şi spaţiul public totul este scris în limba lituaniană. Cu toate acestea, bazându-mă chiar pe cunoştinţele mele modeste de limbă rusă, am realizat că lituanienii, cu excepţia generaţiei tinere vorbesc o rusă excelentă, poate chiar mai bună decât mulţi dintre cetăţenii Republicii Moldova.

Deşi se află în imediată vecinătate cu Federaţia Rusă, având graniţă comună, politica externă în relaţia cu această ţară este una fermă şi lipsită de intimidări, posibil şi datorită siguranţei pe care o oferă NATO şi UE. Există doar o singură preocupare în relaţia cu Federaţia Rusă, respectiv conducta de gaz care traversează teritoriul ţării. Situaţia aceasta generează dependenţa energetică faţă de Rusia.

Concluzii: Am fost fraţi de suferinţă cu lituanienii, ei ne înţeleg bine problemele cu care ne confruntăm. Diferenţa însă este că aceştia avansează galopant şi s-ar putea ca la un moment dat să nu ne mai înţeleagă. Este de datoria noastră să învăţăm din experienţa lor şi nu doar atât, ci să şi implementăm reformele care se aplică şi la noi. Să fim dârzi, cu sânge rece şi mai harnici la locul de muncă, oricare ar fi acesta. Vizitele şi schimburile de experienţă sunt utile doar atunci când experienţa acumulată acolo este utilizată şi acasă, adică nu se rezumă doar la o simplă plimbare.

April 22, 2014 Posted by | Economie, Educație, Politică, Social | , , , | 3 Comments

Sindromul prea mult TV românesc

unnamedDespre cum proprietarii de posturi TV din Republica Moldova aduc jurnalişti din România însă interzic difuzarea emisiunilor autentice româneşti din cauza unor drepturi de autor.

În ultimii ani tot mai mulţi jurnalişti de renume din România trec Prutul, lucru bun zic eu, precum şi o bună parte din telespectatori. Acum nu o să mă/vă întreb dacă aceştia vin din considerente “patriotice”, sau doar din considerente financiare, oferte generoase.

Faptul că ei sunt buni jurnalişti la Bucureşti nu înseamnă că ei vor avea rezultate notabile şi la Chişinău, însă cu siguranţă aduc un suflu nou, iar experienţa lor este foarte necesară pentru colegii lor de breaslă de aici. M-am obişnut să îi văd ca adevăraţi titani la televiziunile de la Bucureşti, incisivi şi duri în special cu politicienii, însă atunci când ajung la Chisinau parcă nu mai sunt la fel. Posibil această se datorează faptului că nu cunosc specificul basarabeanului şi realităţile de aici, nu ştiu cum să îi abordeze, sau înclin să cred chiar că comportamentul lor frumos cu invitaţii show-urilor este bazat pe faptul că nu doresc să îşi supere invitaţii sau şefii lor, care sunt şi proprietarii televiziurilor, creându-le un disconfort prin întrebări dificile.

În acelaşi timp, deşi numărul jurnaliştilor de peste Prut prezenţi la Chişinău creşte, numărul emisiunilor TV produse în studiourile de la Bucureşti scade, şi asta în condiţiile în care TVR-ul a revenit în grila de programe din Republica Moldova. TVR-ul retransmite de fapt un mix de programe “special dedicate” realităţilor din Republica Moldova, un fel de TVRi astfel încât cei din Republica Moldova află prea puţin despre ce se întâmplă în România. PRO TV-ul are o gamă complexă de emisiuni şi programe, având cea mai mare audienţă nu doar în România ci şi în Republica Moldova.

Însă din 2009 au apărut multe televiziuni şi la Chişinău. “Moldova acum ai televiziune!” era sloganul unei dintre ele. Iar pentru că televiunile au nevoie de audienţă şi asta nu se obţine oricum, oamenii deştepţi care le patronează s-au pus pe treabă. Astfel au început să producă emisiuni similare celor din România, au adus jurnalişti de acolo  şi s-au gândit cum să le interzică pe cele din România aici pentru a nu le face concurenţă. Prime şi Canal 3 sunt campionii “rachetului TV”. Aceste televiziuni au cumpărat drepturile exclusive de retransmitere pe teritoriul Republicii Moldova a meciurilor de fotbal din competiţiile internaţionale și au organizat “Moldova are talent”. Desigur calitatea celei din urmă a fost de un nivel foarte scăzut. Juriu slab iar prezentatorii nefireşti. Cu toate acestea moldovenii au fost obligaţi să urmărească acest show TV, fiindu-le îngrădit dreptul de a urmări show-ul similar de la de PRO TV Bucureşti.

Da, e foarte bine că se fac şi la Chişinău astfel de show-uri şi programe, însă de ce să mi se îngrădească dreptul meu de a urmări show-urile din România, şi asta în condiţiile în care la el participă şi mulţi basarabeni, fiind organizate preselecţii şi la Chişinău. Ştiu că lupta pentru audienţă este dură, însă de ce să ghetoizezi lumea de aici şi să o fortezi să se uite doar la  show-urile Made in Moldova? Am impresia că s-a creat un nou zid pe Prut, de data aceasta nu din sârmă ghimpată ci de bruiaj mediatic. Nu voi ramâne surprins să văd anul viitor un show “MasterChef” Made in Moldova, care cu siguranţă va duce la interzicerea MasterChef-ului românesc.

March 3, 2014 Posted by | Politică, Presă, Social | , , , | 3 Comments

Vorbesc românește, sunt, deci, român!

Image

„Suntem români şi punctum!” spunea Mihai Eminescu. Dacă atunci când îl comemorăm pe marele nostru poet naţional, depunând flori şi recitându-i poeziile, îl declarăm român de al nostru haideţi atunci să ne confirmăm identitatea de români de rând cu el şi la recensământ. Din străbunici, bunici şi părinţi români nu s-au putut naşte decât tot ROMÂNI.

Susţin campania naţională iniţiată de cotidianul Timpul

February 12, 2014 Posted by | Educație, Politică, Social | , | 2 Comments

Interviu pentru Radio Moldova

Acum o lună am acordat un interviu pentru Radio Moldova. Subiectul intervenţiei a fost: “Cum se sărbătoreşte în Polonia Ziua independenţii”. Interviul poate fi ascultat partea 1  şi partea 2

December 10, 2013 Posted by | Educație, Politică, Social | , | Leave a comment

Flashmob ratat vs flashmob realizat

Astăzi, am rămas mut atunci când am văzut cum reprezentanţii Casei Regale a României, principele Radu şi principesa Margareta, au fost împiedicaţi să depună o coroană de flori la Monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din Chişinău. Mi s-a făcut ruşine de originile mele şi oamenii cu care convieţuiesc, în acelaşi timp m-am simțit vinovat de cele întâmplate.

Chiar dacă Familia Regală nu se află într-o vizită oficială, autorităţile Republicii Moldova au fost informate desprea aceasta. Evenimentul şi agenda vizitei au fost publice, şi a presupus întâlniri cu conducerea republicii, elevi, studenţi precum şi cu artişti şi feţe bisericeşti. Deşi organele abilitate de menţinerea ordinii publice ar fi trebuit să le însoţească pe toată durata vizitei lor, asigurându-le paza şi siguranţa după cum li s-a solicitat, acestea şi-au arătat limitele atunci când s-a încercat o depunere de flori la Monumentul Domnitorului. Reprezentanţii Familiei Regale fiind împedicaţi de un grup de protestatari care se indentifică cu organizaţia neînregistrată la Ministerul Justiţiei „Eu sînt moldovan, eu grăiesc moldovneşte” , după cum am menţionat unul din ei pe nume Ivan Muntean.

Ce m-a mirat, a fost faptul că organele abilitate nu au prevăzut acest flashmob, şi aici mă refer la Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova şi de ce nu poate chiar Serviciul de Informaţii Externe din România. Sunt sigur că la o astfel de vizită, eveniment, există o strânsă colaborare şi schimb de informaţii între cele două instituţii şi voi evoca un caz.

În primăvara anului 2010, fiind masterand la Bucureşti, am hotărât împreună cu câţiva colegi basarabeni să organizăm un flashmob în faţa Ambasadei Rusiei la Bucureşti în data de 2 martie. Evenimentul urma să dureze 5 – 10 minute şi să participe între 10 şi 15 persoane. Îl organizam pentru a reaminti Rusiei că s-a împlinit majoratul, 18 ani, de când a început războiul împotriva Republicii Moldova şi că ar fi bine să îşi ia armata acasă. Ar fi trebuit să fie un marş silenţios pe traseul Arcul de Triumf din Bucureşti până în faţa ambasadei Federaţiei Ruse. Am zis ”ar fi trebuit” pentru ca flashmob-ul nostru a fost deconspirat. Îmediat ce am pornit acel marş, fără megafoane şi urlete, doar cu câteva coli de hârtie, dinspre sediul Ambasadei Federaţiei Ruse a pornit spre noi un întreg batalion de jandarmi şi două dubiţe, şi asta în condiţiile în care noi eram doar vre-o zece participanţi. Pentru a nu ajunge în arestul poliţiei şi a ne pricopsi cu câte un dosar penal sau amendă, dat fiind că flashmob-ul era unul neautorizat[1], dar şi pentru că majoritatea dintre noi ne aflam în România pe baza permisului de şedere, iar pentru a nu risca să fim expulzaţi a trebuit să renunţăm la protest.

Dacă în cazul flashmob-ului de la Bucureşti ne miram despre promptitudinea cu care a acţionat SRI-ul, SIE-ul, poate şi FSB-ul atunci după cele întâmplate la Chişinău mă întreb despre declinul şi ineficienţa SIS-ului condus de Mihai Bălan, tatăl cunoscutului interpret Dan Bălan.

P.S. Până una alta, dacă o fi aşa cum a menţionat Ivan Munteanu precum că principele Radu şi principesa Margareta se află în Republica Moldova ca turişti, atunci sloganul turistic de ţară, ales recent „Ospitalitate. Tradiţie. Mister” se potriveşte pe bună dreptate.

P.P.S. A se compara cum am protestat noi şi ei, precum şi modul în care a fost întâmpinat Regele Carol al II-lea la Chişinău în 1940 şi principele Radu şi principesa Margareta în 2013.

ImageImage

 

 


[1] Acest tip de manifestaţie nu necesită de obicei autorizaţie, datorită duratei şi amploarei reduse, dar şi pentru că se subînţelege că nu periclitează în nici un fel traficul sau circulaţia pietonilor.

October 9, 2013 Posted by | Politică, Social | , , , , | 2 Comments

La puşcărie ori în Europa?

Zilele acestea toată mass media din România mediatizează intens arestarea omului de afaceri Gigi Becali. Unii îi plâng de milă, îl martirizează şi nu îşi imaginează viaţa şi fotbalul fără acesta, alţii în schimb se bucură frecându-şi mâinile de bucurie. Există şi o a treia categorie, care pur şi simplu manifestă o stare de indiferenţă sau care cred doar că justiţia îşi face treaba.

Se ştie că Gigi Becali a încercat să fugă din ţară însă, se pare că serviciile secrete din România sunt pe bună dreptate considerate  printre cele mai bune din lume pentru că au reuşit să îl reţină la timp. Promptitudinea de care au dat dovadă aceştia se poate explica poate şi datorită faptului că existau precedente în care le-au scapat Ioana Maria Vlas, Omar Hayssam şi alţii, pătându-şi imaginea prin aceasta.

Impresionant este faptul că justiţia din România, cu toate lacunele şi criticele care ii sunt aduse, chiar a început să îşi facă treaba şi sa actioneze conform legii. În ultimii ani, au fost băgaţi la răcoare Sorin Ovidiu Vântu, Adrian Nastase şi multe alte figuri importante. Unii vor zice ca au fost doar nişte reglări de conturi etc.; posibil să fie şi un pic de adevăr însă mai mult cred că este vorba de Uniunea Europeană. România încă nu se află in spaţiul Schengen, iar motivul oficial al neacceptării a fost anume corupţia şi justiţia. Prin aceste acţiuni România vrea să se reabiliteze şi să obtină statutul pe care îl merită.

Spre analogie, în Republica Moldova niciunul dintre foştii sau actualii guvernanţi nu a fost pedepsit pentru actele de corupţie săvârşite, fie că a fost vorba de fostul şef al statului, fostul premier, fostul procuror general sau orice altă persoană aflată în funcţie publică sau privată. S-au bălăcit în public, în parlament sau în show-uri televizate. Şi-au adus acuze bazate pe dovezi sau nu, şi-au deconspirat ilegalităţile săvârşite astfel încât opinia publică le-a aflat adevărata faţă şi onestitate. Au creat coaliţii monstruase între ei, şi-au cerut scuze public pentru acuzele publice nefondate, au găsit câte un ţap ispăşitor şi, până la urmă, au ieşit basma curată. Şi toate astea cu sprijinul, suportul şi în numele UE, după cum se exprimă guvernanţii, recent interimari sau în aflaţi în demisie.  Au ajuns şi prin puşcarii, uneori datorită reglărilor de conturi, cazul Şarban, alteori ca ţapi ispăşitori pentru a-şi deculpabiliza şeful, cazul fostului şef de la fisc, Nicolae Vicol. Însă cu adevărat în puşcărie ne-am trimis eroii, grupul Ilaşcu şi tinerii din aprilie 2009, iar mai apoi i-am declarat criminali de război, după cum se exprima Marian Lupu, fostul preşedinte al Parlamentului.

La Chişinău e nevoie de o nouă clasă politică, de tineri necompromişi, scoliţi în afară şi pentru care obiceiurile vechii garzi sunt străine. Altfel nu ajungem noi în îndepărtata Europă chiar dacă suntem atât de aproape şi asta pentru că guvernanţii pe a căror frunte scrie puşcărie nu au nici un motiv să ne ducă acolo, pentru că asta ar însemna să îşi semneze singuri sentinţa.

May 27, 2013 Posted by | Politică, Presă, Social | , , , | 1 Comment

%d bloggers like this: