Sir GHI

Ago, Ergo Sum!

Perfectarea actelor de identitate – o mașinărie (i)legală care aduce bani pentru orice guvernare

Acum 24 de ani, la 27 august 1991, Republica Socialistă Sovietică Moldovenească şi-a declarat independenţa faţă de URSS, devenind Republica Moldova, și dependența față de Boris Birștein, consilier economic al Preşedintelui nou ales – Mircea Snegur. În afară de instituții, constituție și ”certificatul de naștere” mai rămânea ca fiecare cetățean al acestei noi republici să primească şi câte un act de identitate, buletinul de identitate – pentru uz intern și, eventual, pașaportul pentru călătorii în străinătate. Cetăţenii R.Moldova nu au trebuit să aștepte mult, pentru că de perfectarea actelor de identitate s-a ”ocupat” la modul cel mai serios Boris Birstein, amintit mai sus. Despre modul în care “părintele” proiectului de pașaportizare a Republicii Moldova, a prejudiciat Republica Moldova cu aproximativ 24 mln. $ USD s-a scris mult, s-au facut și investigații jurnalistice. Voi reaminti doar faptul că din 227 lei, costul unui pașaport, lui Birstein îi revenea 100,43 lei!

Taxa Birstein

 Sursa: http://anticoruptie.tripod.com/cat/09

Anii au trecut, iar acum Republica Moldova doreşte să aderare la Uniunea Europeană. Până a fi primită acolo și a se bucura de dreptul la libera circulație, unul din cele patru drepturi fundamentale ale UE, doar cu buletinul are nevoie de pașaport, și nu de unul simplu ci unul biometric. Treaba e că UE ne spune de ce fel de pașapoarte avem nevoie pentru a o vizita, însă, nu ne dictează și prețul perfectării sau compania pe care trebuie să o contractăm pentru producerea acestor acte.

Profitând de acest lucru, Guvernul și Parlamentul pro-EUROpean de la Chișinău, prin diferite proiecte de legi, a avut ”grijă” în ultimii ani să tot modifice parametrii tehnici ale actelor de identitate. Justificarea era că, ”mereu noile” acte de identitate au ”un design şi elementele de protecţie conform standardelor UE; sunt tipărite pe placă de policarbonat, un material high-tech, care înlocuiește hârtia plastifiată; se utilizează laserul pentru inscripționarea datelor; pozele posesorilor în alb-negru etc.”.

Toate acestea modificări ar fi acceptate și justificate, nu însă și cazul când modificarea culorii, din albastru în bordo, presupune și o ”ajustare” astronomică al costului perfectării. Și dacă pașaportul este un act de identitate, proprietate a statului, care este necesar, în mod special, pentru a ieși și intra în țară – iar titularul actulului trebuie șă își asume necondiționat costul perfectării, atunci, buletinul de identitate este un act de identitate obligatoriu care trebuie să fie eliberat fiecărui cetățean născut în acel stat și care a împlinit vârsta de 14 ani. Anume caracterul lui obligatoriu a dus la aceea că, cele mai multe state din UE, standardele cărora trebuie/dorim să le acceptăm/preluăm, eliberează cetățenilor lor buletine/cărți de identitate în mod gratuit sau la un cost de 2-3 Euro și nu contra sumei de 30 Euro cât e în Republica Moldova.

Dacă acum 24 de ani, independeța moldovenilor a însemnat dependeța față de Birstein, până a adera la UE moldovenii au nevoie de o ”declarație de independență” față de Întreprinderea de stat Registru, istituție care prin ”balansările  tarifelor” estorchiază (i)legal moldovenii, indiferent de vectorul politic al statului.

Concluzia este că actele de identitate sunt și ele o modalitate de scurgere de bani din moldovenii care încă nu au emigrat, pentru că cei care imigrat în UE, sunt în mare parte cetățeni ai României și nu mai au nevoie de pașaportul albastru/bordo. Unirea ar salva de aceste costuri inutile, atât pe cei care vor să emigreze cât și pe cei care doresc să stea acasă, mai mult decât atât moldovenii nu vor mai fi nevoiți să achite taxe consulare pentru perfectarea actelor românești – doi în unu cu zero costuri.

P.S. Pentru ”fericiții” cu, încă, pașapoarte albastre.

Advertisements

November 6, 2015 Posted by | Economie, Politică, Social | , , , , | Leave a comment

Lituania şi sentimentul eternei rămâneri în urmă

Săptămâna trecută, împreună cu un grup de colegi din cadrul secretariatului Parlamentului Republicii Moldova ne-am aflat la Vilnius, Lituania în cadrul unui curs de schimb de practici. Evenimentul a fost organizat de către International Republican Institute (IRI).

Agenda a constat în întâlniri cu reprezentanţii Seim-ului (Parlamentului Lituanian) Preşedintele Parlamentului, Secretarul Parlamentului, membri ai Comisiei Politică Externă, reprezentanţii tuturor partidelor parlamentare precum şi cu asistenţii deputaţilor şi cu mai mulţi ONG-işti. Am aflat multe informaţii noi despre Lituania, în special privind viaţa politică, economică, parcursul lor european, succesul obţinut în diferite domenii, precum şi despre problemele cu care se confruntă.

ImageParlamentului Lituanian are 141 de deputaţi (legislatura actuală este compusă din reprezentanţii a 5 partide politice) iar deputaţii deţin şi portofolii de miniştri. Fiecare deputat are 3 asistenţi, dintre care unul cu atribuţii politice în cadrul partidului din care face parte deputatul. Ceilalţi doi sunt apolitici având o carieră continuă indiferent de partidul care se află la guvernare.

Viaţa politică reprezintă o democraţie clasică avansată, astfel ca cel mai mare partid din opoziţie conduce un „Guvern din umbră” care critică neregulile comise de guvernare şi propune în acelaşi timp soluţii de alternativă. În mod surprinzător, multe dintre sugestiile lor sunt acceptate de guvernare.

Economia Lituaniei este într-o creştere continuă, asta datorându-se în primul rând fondurilor europene atrase. Lituania se poate mândri cu cel mai mare cuantum pe cap de locuitor în ceea ce priveşte fondurile europene. Pentru a încuraja companiile să angajeze tineri specialişti, unii venind chiar de pe băncile facultăţii, guvernul alocă fiecărei companii o anumită sumă de bani care reprezintă costurile necesare pentru pregătirea acelui angajat, astfel încât acesta să ajungă să devină eficient. Un alt succes îl reprezintă introducerea, de la 1 ianuarie 2015, a monedei comunitare Euro.

Administraţia locală: în prezent nu există nici un raion (judeţ, comitat sau district), prin urmare bugetul de stat este distribuit către municipii. Abia în 2020 urmează să fie create nişte forme de administrare teritorială a localităţilor.

Parcursul Lituanii şi aderarea la UE a fost unul fulminant, aceasta intrând în comunitatea europeană în 2004, tot atunci aderând la NATO. Lituania acordă anual 0,8 % din bugetul ţării către armată. În perioada iulie-decembrie 2013, Lituania a deţinut pentru prima dată preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. La finalul acestui mandat şi cu o fermă susţinere a acestei ţări, Republica Moldova a parafat Acordul de Asociere cu UE în cadrul Summitului de la Vilnius.

Minorităţile etnice cele mai mari din Lituania sunt polonezii (8%) şi ruşii (7%). Deşi au canale de televiziune (recent au fost interzise câteva posturi ruseşti care dezinformează în legătura cu situaţia din Ucraina) locală în aceste limbi. În şcoli şi universităţi lituanienii au ştiut să îşi protejeze şi să-şi impună propria limbă, după îndelunga rusificare din perioada sovietică. De exemplu, deşi în şcolile minorităţilor cursurile sunt predate în limbile lor, examenul de bacalaureat se susţine doar în limba lituaniană. Prin lege este interzisă eliberarea documentelor tipizate în altă limbă decât în cea oficială, lituaniana. Pe străzi, în magazine, în transportul public şi spaţiul public totul este scris în limba lituaniană. Cu toate acestea, bazându-mă chiar pe cunoştinţele mele modeste de limbă rusă, am realizat că lituanienii, cu excepţia generaţiei tinere vorbesc o rusă excelentă, poate chiar mai bună decât mulţi dintre cetăţenii Republicii Moldova.

Deşi se află în imediată vecinătate cu Federaţia Rusă, având graniţă comună, politica externă în relaţia cu această ţară este una fermă şi lipsită de intimidări, posibil şi datorită siguranţei pe care o oferă NATO şi UE. Există doar o singură preocupare în relaţia cu Federaţia Rusă, respectiv conducta de gaz care traversează teritoriul ţării. Situaţia aceasta generează dependenţa energetică faţă de Rusia.

Concluzii: Am fost fraţi de suferinţă cu lituanienii, ei ne înţeleg bine problemele cu care ne confruntăm. Diferenţa însă este că aceştia avansează galopant şi s-ar putea ca la un moment dat să nu ne mai înţeleagă. Este de datoria noastră să învăţăm din experienţa lor şi nu doar atât, ci să şi implementăm reformele care se aplică şi la noi. Să fim dârzi, cu sânge rece şi mai harnici la locul de muncă, oricare ar fi acesta. Vizitele şi schimburile de experienţă sunt utile doar atunci când experienţa acumulată acolo este utilizată şi acasă, adică nu se rezumă doar la o simplă plimbare.

April 22, 2014 Posted by | Economie, Educație, Politică, Social | , , , | 3 Comments

Pe cine interesează interesul național?

ImageToate deciziile la Chișinău au fost și încă mai sunt luate în interesulul național.

Care este acel interes național? Cine crede în acest interes și de ce îl invocă? Putem măcar vorbi despre un interes național când nici măcar nu există națiunea, dat fiind că pretindem a fi un stat multietnic?

Aceasta sunt întrebările pe care mi le pun de fiecare dată când îi aud pe politicienii moldoveni, sau mai degrabă pe așa zișii politicieni, pentru ca ei au mai degrabă maniere mafiotice decât cunoștințe despre arta de a face politică.

Cred că încă de când eram mic am tot auzit acestă sintagmă, pe care o invocau politicienii de pe Bîc, atunci când mica Republică Moldova se afla în momente de cumpănă. Prima dată a fost atunci când a fost sacrificat primul prim ministru al RSSM Mircea Druc în 1990 în interesul național. Apoi primul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, a semnat armistițiul de încetare a ostilităților dintre Chișinău și Moscova, 1992. A semnat în interesul național, însă a altei națiuni și anume al Rusiei.

Tot în interes național s-a adoptat și Constituția din 1994, prin a carei articol 13 ne-am ales cu limba moldovenească. Mai târziu prin 1999, a căzut guvernul Sturza, tot în interes național. Apoi urmează momentul istoric din 2005, când tot în interes național l-au reales pe Vladimir Voronin, părtași fiind pe lângă Iurie Roșca și, azi „marii” politicieni Dumitru Diacov și Vlad Filat.

De vreo doi ani încoace tot în interes național și-au declarat război Vlad Filat și Vlad Plahotniuc, pentru ca la urmă tot de dragul interesului național să depună armele. În interes național se împarte „cașcavalul”, de la ministere pana la structurile deconcentrate, care demult nu se mai bazează pe principii și valori așa cum se întâmpla acum 2 ani. Dar s-au bazat acestea vreodata?

De o vreme, am alergie la acest ”interes național”. Domnilor politicieni, dumneavoastră măcar aveți habar ce presupune interesul național? În interesul cărei națiuni faceți politică? Ori nu poți să evoci acest termen în timp ce voi înșivă nu credeți în această națiune. Ar trebui să fiți penalizați ori de câte ori rostiți sintagma. Și veti fi!

April 24, 2013 Posted by | Politică | , | 3 Comments

   

%d bloggers like this: