Adopta un Boboc 2010-2011

Echipa LSBR așteaptă să te adopte!

Ai aflat ca ești admis la studii in România și nu știi ce anume trebuie să faci mai departe?
Scrie un mail către adresa de mail a orașului în care ai fost admis, și atunci unul din voluntarii noștri te va adopta!
Adopția presupune:
Un voluntar va fi mereu la dispoziția ta să-ți răspundă la toate întrebările care te interesează:
• Cum să ajung în orașul în care am fost admis?
• Ce fac atunci când am ajuns acolo, unde și în ce perioadă trebuie să depun dosarul?
• Când, Unde și Cum mă cazez?
• Cum obțin permisul de ședere în România?
• etc.

De asemenea te va ajuta să te acomodezi și să te integrezi mai usor, te așteaptă o echipă de prieteni.
NOI beneficiem de această șansă, ACUM e rândul TĂU!

Ce trebuie sa faci?

Scrie un mail la adresa: lsbr.ORAS@gmail.com, cu toate intrebările si neclaritățile pe care le ai!

Și vei fi consiliat personal de unul din voluntarii noștri!

ORASELE Disponibile

E iaraşi seară…şi încă o carte.

Cred că indicat ar fi să dorm la ora asta, însă nu am somn. Deşi sesiune bate la uşa, nu prea am tragere de inimă “să mă pun cu burta pe carte”. Cu toate astea tot cu cartea în mâini stau,  şi nu doar cu una, din lipsa de spaţiu dorm în pat cu înca vre-o 5 cărţi ;). O să fac şi eu asemeni  tipului de la Pro TV care în fiecare dimineaţă ne tot recomandă câte o carte, sau mai multe :), şi vă voi recomanda următoarea carte: “În umbra marelui Hidalgo“, este o carte-document. Este vorba de rememorările Generalului dr. Ioan Talpeş, fostul şef al Serviciului de Informaţii Externe, personalitate remarcabilă prin cultura şi cunoştinţele enciclopedice, rememorări consemnate de jurnalistul Horia Alexandrescu. Un tandem reuşit care a ridicat o minge la fileul opiniei publice, dar şi analiştilor …

Lectură plăcută şi noapte bună!

Zilele Literaturii Române la Chişinău

În perioada 19-21 mai 2010, la Chişinău va avea loc prima ediţie a Zilelor Literaturii Române. Trei zile în care cititorii vor avea ocazia să se întîlnească cu importanţi scriitori din Republica Moldova şi România.

Evenimentul va cuprinde conferinţe, lecturi publice şi dezbateri la care vor participa: Gabriela, Adameşteanu, Vladimir Beşleagă, Aurelia Borzin, Iulian Ciocan, Constantin Cheianu, Dumitru Crudu, Claudiu Komartin, Dan Lungu, Eugen Negrici, Doina Ruşti, Alexandru Vakulovski, Elena Vlădăreanu, Varujan Vosganian.

„Cît de diferiţi sîntem e greu de spus. Cît de asemănători sîntem e poate mai uşor. Nu ar trebui să ne sperie nici una din întrebări. Ştim însă un lucru foarte sigur: Pentru a avea o relaţie normală e nevoie de o (re)cunoaştere reciprocă

Scrisoare deschisă partidelor politice membre ale Alianţei pentru Integrare Europeană

Liga Studenţilor Basarabeni din România îşi exprimă regretul şi dezacordul în legătură cu decizia membrilor AIE de a participa la parada de la Moscova în ziua de 9 mai. Noi, studenţii basarabeni aflaţi la studii în România, ne pronunţăm împotriva participării soldaţilor Armatei Naţionale şi a reprezentanţilor autorităţilor de stat la parada de celebrare a victoriei împotriva forţelor naziste deoarece consideram acest gest ca fiind in dezacord cu scopurile pe care si le-a propus Republica Moldova prin gurvernantii sai.

Suntem pentru comemorarea victimelor acelui război care au mers la luptă împotriva voinţei lor de o parte sau de alta a frontului, totusi  nu consideram ca aceasta comemorare nu este un motiv de manifestatii triumfătoare. Argumentele noastre rezidă în faptul că noi,  basarabenii, nu am avut nimic de câştigat de pe urma acestui război, din contra! Pentru locuitorii actualei Republici Moldova (provincia Basarabia la acea vreme) nevoia de a participa la acest război a fost doar o consecinta  a regretabilului tratat secret al pactului  Ribbentrop – Molotov, consecinţă care s-a soldat cu dezlipirea provinciei Basarabia de la România (stat care nu a fost recunoscut ca ţară cobeligerantă după terminarea războiului). Prin urmare singura urmare a acestui razboi constă în mulţimea  de crimele săvârşite  de armata sovietică în Basarabia în timpul şi după terminarea acestui război.

Războiul de pe Nistru (1992) în care aceeaşi armată ne-a omorât parinţii şi fraţii ne-a făcut să realizam încă o dată, dacă mai era nevoie, adevărurile menţionate mai sus. Iar faptul ca această armată continuă să stationeze în mod ilegal pe teritoriul Republicii Moldova este inacceptabil şi este argumentul suprem împotriva deplasarii forţelor armate naţionale la Moscova. Cum pot să mărşăluiască împreună în Piaţa Roşie două forţe armate când în Republica Moldova acestea sunt inamice?

In virtutea faptului că noi, tinerii, am contribuit esenţial la instalarea la guvernare a Alianţei pe care o reprezentaţi şi pentru că ştim cu toţii că Alianţa a mizat enorm pe sprijinul nostru în campania electorală (credem  în continuare că nu am fost consideraţi generaţia viitoare şi salvatoare a Republicii Moldova doar pentru a aduna dividende politice), ne exprimăm dezacordul categoric în legătură cu deplasarea forţelor armate sau a demnitarilor de stat la Moscova cu ocazia zilei de 9 mai. Noi am votat pentru ca membrii AIE să meargă la Bruxelles şi nu la Moscova! In vederea evitării discreditării totale în faţa noastră (cu toate consecinţele pe care le implica acest fapt) rugăm ca apelul nostru să se facă auzit şi să se actioneze în consecinţă

7 aprilie 2009

A trecut un an de la acel 7 aprilie 2009, care cred eu va deveni o data de referință asemeni decembrie 1989. Îmi aduc aminte cu câtă emoție și furie (față de fostul regim) am trăit acele evenimente. Aveam o lună de când ma întorsesem dintr-un stagiu de practică de 3 luni din Slovenia, și deși nu era pentru prima data cand fusesem plecat peste hotare aveam impresia că sufer de un șoc cultural de tot ce regăsisem acasă. Traiam o stare de nemulțumire, repulsie față de tot sistemul de acasă, ma irita faptul ca ești tratat ca un smintit, iar prostia era parca ceva firesc și toți o acceptau aproape univoc. Încercam să plec iar undeva însă deși eram acceptat în primă fază eram respins când ceream companiilor o invitație pentru viză, și comunicam faptul ca sunt din RM care nu este membră UE. Menționez ca prima dată când am plecat i-am dus în eroare declarându-mă român ceea ce și sunt defapt însă la acea data nu aveam un act care să justifice acest fapt

Am participat pe 27 martie….

În ziua de 27 martie am avut plăcerea să asist la un eveniment organizat de Asociaţia Culturală Pro Basarabia şi Bucovina, eveniment dedicat aniversării a 92 de ani de la Unirea Basarabiei cu România dar și a 20 de ani de la apariția acestei asociații cu sediul în România.

A fost un evenimet compus din 2 parți: prima a discursurilor și îmanării de diplome și cea de a doua un moment artistic în care s-a cântat și recitat poezii.

Mai multe despre eveniment aici

27 martie 1918

Astăzi se împlinesc 92 de ani de la semnarea de către Sfatul Ţării a Actului Unirii Basarabiei cu mama România. După raptul ei şi anexarea în mod abuziv de către Rusia în 1812, marii înaintaşi  basarabeni Ion Inculeţ, Pantelimon Halippa şi mulţi alţii aveau să voteze în după-amiaza zile de 27 martie 1918 Actulul Unirii. A fost un moment plin de emoţie pentru cei de atunci dar şi pentru noi acum când citim acele cuvinte care vor rămâne ca un imn:

“În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama ei România”.

Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururi şi totdeauna!

Preşedintele Sfatului Ţării, Ion Inculeţ; Vice-preşedinte, Pantelimon Halippa; Secretarul Sfatului Ţării I. Buzdugan

Deşi această unirea a durat doar până în 1940, când asemeni anului 1812, 2 tări ne-au hotărât soarta, evenimetul a rămas viu în sufletele tuturor românilor şi asteaptă o reeditarea. Astfel încer să mă conving pe mine însumi că aceasta se va întâmpla untr-un viitor mai apropiat sau nu, pentru ca aceasta este un lucru firesc, necesar, şi de mult timp aşteptat.

La mulţi ani române

Cine merită bursele de studii finanţate de statul român?

Am citit ieri un “articol scris în fugă” după cum se exprima autoarea, bloggeriţa Angela Grămadă. Dânsa se referea la un articol apărut în Ziarul de Gardă, în care noul Ambasador al României spunea că: “Ma voi opune intotdeauna trivializarii cetateniei romane…” . Nu o să comentez aici declaraţiile noului ambasador şi nici pe cele ale bloggeriţei, îmi propun să scriu despre alte realităţi la fel adevărate.

Înca pe când eram elev în Moldova aveam un vis, acela de a veni şi a studia în Ţară, o expresie pe care am întâlnit-o în scrierile lui George Coşbuc, Liviu Rebreanu, Grigore Vieru şi mulţi alţii. Pot să spun că aveam o admiraţie colosală pentru cei care erau mai mari decât mine şi reuşiseră să ajungă să studieze în România.

În 2005 am reuşit şi eu acest lucru, aveam emoţii mari când am trecut Prutul şi aşteptări şi mai mari cu privire la studiile şi cunoştinţele pe care urma să le acumulez. Recunosc că nu am găsit aceeaşi Românie pe care o vedeam la TVR, şi  nici universitatea la care am ajuns nu s-a dovedit a fi ceea ce îmi doream eu, însă am fost totuşi fericit şi mi-am zis că reuşitele mele depind direct de atitudinea mea şi de efortul depus de mine.

Odată, într-un articol am fost acuzat că nu mulţumim pentru ceea ce aveam şi ce ni s-a dat, vreau să dovedesc contrariul, şi să dovedesc că am mulţumit şi voi multumi toată viată României şi tuturor românilor pentru suportul financiar, moral şi intelectual pe care mi l-au oferit şi încă mi-l oferă ca student de etnie română, bursier al statului român. Însă aici apre  neîntelegerea şi cvasi conflictul, eu nu am acceptat nicio dată să fiu tratat ca un străin, sau şi mai rău drept un rus de peste Prut.

Acum o să scriu despre respectul şi mulţumirea pe care o manifestă cei mai mulţi dintre basarabeni, fară să generalizez, faţă de România odată ajunşi la studii aici. Vorbeam mai sus despre admiraţia pe care o aveam faţă de basarabenii ajunşi la studii în Ţară, vreau să zic că odată ajuns aici această admiraţie a dispărut, ştiu ca voi primi multe injurături pentru aceste rânduri şi voi fi considerat un “trădător”, însă acesta este adevărul. Veţi spune că nu există pădure fără uscături, că generalizez ceea ce nu e adevarat, dar o bună parte din românii basarabeni ajunşi la studii aici pe baza unor medii a notelor, care nu sunt în dese cazuri veridice sau sunt “umflate notele”, se dovedesc a fi  leneşi care dorm toată ziua în cămin şi se joacă la calculator, chiulangii, restanţieri sau nu de puţine ori nici nu reuşesc să ajungă să fie licenţiaţi. O să spuneţi că există şi români de acasă care fac la fel, sunt de acord numai aici apare o diferenţă, pentru românii de acasă platesc parinţii pentru studii, servicii etc, iar pentru noi plateşte statul român, respectiv românii. Astfel oare nu e o batjocură faţă de ceea ce ni s-a oferit? Nu e păcat că stăm doar şi asteptăm o bursă? Justificarea ar fi suntem etnici români şi ne merităm ceea ce primim, numai ca aici apare o altă chestie foarte subtilă şi anume, nu puţini sunt cei care nici măcar nu se consideră etnici români deşi aceste burse sunt prevăzute expres etnicilor români din afara graniţelor, cu toate astea astfel de indivizi beneficiază de burse, fac o facultate iar prin diferite şmecherii unii reuşesc să o facă şi pe a doua tot la fară taxă, să stea liniştiti în camine şi aşa cum observa Angela, să obţină cetăţenia română destul de lejer. Deşi ei înjură în gând şi în voce acest popor, iar în sala în care se depune jurământul vorbesc în rusă şi iau la mişto acest jurământ.

Parafrazând titlu articolului Angelei, ajung la întrebarea cine merită nu doar cetăţenia ci şi bursa acordată de statul român?

P.S. Nu  neg existenţa unui numar mare de studenţi cu rezulate excepţionale, cu iniţiativă, cu implicări civice, culturale etc.

Un spectacol plin de emoţie şi sentimente profunde

Ieri am participat alături de alţi colegi, prieteni, români de pe ambele maluri ale Prutului la specatcolul în memoria Grigore Vieru, “Taina care mă apară”.

Aşa cum a fost trecut în agenda, la eveniment au particpat mai multe personalitati din Republica Moldova şi România, reprezentanţi ai Ambasadei Republicii Moldova şi Ambasadei Cuba în România. Unii dintre cei care au urcat pe scena au facut, prin cântecele şi discursurile lor, să curgă câte o lacrimă pe obrazul nostru. Din discursurile celor prezenţi  s-a consolidat ideia că: Grigore Vieru, rămâne a fi un Eminescu contemporan, care aparţine întregii naţiuni române oriunde nu s-ar afla ea, iar opera lui va rămâne vie mereu.

Spectacolul a fost unul reusit cred eu, asta datorită în primul rand organizatoarei tot ea şi prezentatoare, Niculina Merceanu.

Jos tancul de pe postament!

Este apelul lansat de un grup de internauti, care cere demontarea monumentelor blindate din Moldova.  Initiatorii spun ca tancurile dauneaza demersului european al tarii si ar fi bine ca ele sa fie mutate intr-un muzeu militar. Ideea este sustinuta si de presedintele interimar, desi, de la vorbe pana la fapte, se pare ca mai este mult. Mai ales ca sunt voci care spun ca artileria grea trebuie sa stea acolo unde-i e locul – pe postament. Sursa ProTV Chisinau.

jos-tancul-de-pe-postament.html