Sir GHI

Ago, Ergo Sum!

Flashmob ratat vs flashmob realizat

Astăzi, am rămas mut atunci când am văzut cum reprezentanţii Casei Regale a României, principele Radu şi principesa Margareta, au fost împiedicaţi să depună o coroană de flori la Monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din Chişinău. Mi s-a făcut ruşine de originile mele şi oamenii cu care convieţuiesc, în acelaşi timp m-am simțit vinovat de cele întâmplate.

Chiar dacă Familia Regală nu se află într-o vizită oficială, autorităţile Republicii Moldova au fost informate desprea aceasta. Evenimentul şi agenda vizitei au fost publice, şi a presupus întâlniri cu conducerea republicii, elevi, studenţi precum şi cu artişti şi feţe bisericeşti. Deşi organele abilitate de menţinerea ordinii publice ar fi trebuit să le însoţească pe toată durata vizitei lor, asigurându-le paza şi siguranţa după cum li s-a solicitat, acestea şi-au arătat limitele atunci când s-a încercat o depunere de flori la Monumentul Domnitorului. Reprezentanţii Familiei Regale fiind împedicaţi de un grup de protestatari care se indentifică cu organizaţia neînregistrată la Ministerul Justiţiei „Eu sînt moldovan, eu grăiesc moldovneşte” , după cum am menţionat unul din ei pe nume Ivan Muntean.

Ce m-a mirat, a fost faptul că organele abilitate nu au prevăzut acest flashmob, şi aici mă refer la Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova şi de ce nu poate chiar Serviciul de Informaţii Externe din România. Sunt sigur că la o astfel de vizită, eveniment, există o strânsă colaborare şi schimb de informaţii între cele două instituţii şi voi evoca un caz.

În primăvara anului 2010, fiind masterand la Bucureşti, am hotărât împreună cu câţiva colegi basarabeni să organizăm un flashmob în faţa Ambasadei Rusiei la Bucureşti în data de 2 martie. Evenimentul urma să dureze 5 – 10 minute şi să participe între 10 şi 15 persoane. Îl organizam pentru a reaminti Rusiei că s-a împlinit majoratul, 18 ani, de când a început războiul împotriva Republicii Moldova şi că ar fi bine să îşi ia armata acasă. Ar fi trebuit să fie un marş silenţios pe traseul Arcul de Triumf din Bucureşti până în faţa ambasadei Federaţiei Ruse. Am zis ”ar fi trebuit” pentru ca flashmob-ul nostru a fost deconspirat. Îmediat ce am pornit acel marş, fără megafoane şi urlete, doar cu câteva coli de hârtie, dinspre sediul Ambasadei Federaţiei Ruse a pornit spre noi un întreg batalion de jandarmi şi două dubiţe, şi asta în condiţiile în care noi eram doar vre-o zece participanţi. Pentru a nu ajunge în arestul poliţiei şi a ne pricopsi cu câte un dosar penal sau amendă, dat fiind că flashmob-ul era unul neautorizat[1], dar şi pentru că majoritatea dintre noi ne aflam în România pe baza permisului de şedere, iar pentru a nu risca să fim expulzaţi a trebuit să renunţăm la protest.

Dacă în cazul flashmob-ului de la Bucureşti ne miram despre promptitudinea cu care a acţionat SRI-ul, SIE-ul, poate şi FSB-ul atunci după cele întâmplate la Chişinău mă întreb despre declinul şi ineficienţa SIS-ului condus de Mihai Bălan, tatăl cunoscutului interpret Dan Bălan.

P.S. Până una alta, dacă o fi aşa cum a menţionat Ivan Munteanu precum că principele Radu şi principesa Margareta se află în Republica Moldova ca turişti, atunci sloganul turistic de ţară, ales recent „Ospitalitate. Tradiţie. Mister” se potriveşte pe bună dreptate.

P.P.S. A se compara cum am protestat noi şi ei, precum şi modul în care a fost întâmpinat Regele Carol al II-lea la Chişinău în 1940 şi principele Radu şi principesa Margareta în 2013.

ImageImage

 

 


[1] Acest tip de manifestaţie nu necesită de obicei autorizaţie, datorită duratei şi amploarei reduse, dar şi pentru că se subînţelege că nu periclitează în nici un fel traficul sau circulaţia pietonilor.

October 9, 2013 Posted by | Politică, Social | , , , , | 2 Comments